Live

Pe frecventa inimii tale..

Current track

Title

Artist

Current show

Current show

Background

Agenţia Europeană a Medicamentului: există o legătură între vaccinul AstraZeneca şi cazurile de tromboză?

Written by on April 6, 2021

Agenţia Europeană a Medicamentului (EMA) va prezenta până cel târziu joi, 8 aprilie, rezultatul evaluării sale cu privire la posibila legătură între vaccinul anti-COVID-19 produs de AstraZeneca şi trombozele semnalate la pacienţi imunizaţi cu acest ser, după ce au fost semnalate astfel de cazuri rare în mai multe ţări europeneinformează Agerpres, citat de Digi24.

Anunţul survine la câteva ore după ce şeful strategiei de vaccinare a EMA, Marco Cavaleri, a menţionat existenţa unei legături între vaccinul AstraZeneca şi cazurile de tromboză observate după administrarea acestui vaccin.

„În opinia mea, putem spune acum, este clar că există o legătură cu vaccinul. Ce cauzează această reacție, totuși, nu știm încă”, a spus oficialul EMA.

Comitetul de securitate al EMA „nu a ajuns încă la o concluzie, iar analiza este în desfăşurare” a declarat agenţia cu sediul la Amsterdam, potrivit unui comunicat.

EMA a anunţat pe 18 martie că beneficiile vaccinului AstraZeneca continuă să depăşească riscurile şi că utilizarea acestuia rămâne sigură şi eficientă, după ce mai multe ţări europene hotărâseră să suspende temporar vaccinările.

Agenţia Europeană a Medicamentului a explicat, totuşi, că există o posibilă legătură cu cazuri rare de formare a unor cheaguri de sânge şi că va prezenta recomandări la şedinţa din această săptămână a comitetului său de securitate.

Sursa: Digi24


Reader's opinions

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *