Live

Pe frecventa inimii tale..

Current track

Title

Artist

Current show

Current show

Background

Britanicii, care vor ieși din țară fără justificare valabilă, vor fi amendați

Written by on March 8, 2021

Marea Britanie va putea amenda începând de luni, 8 martie, cu 200 de lire sterline persoanele care nu prezintă la aeroport un nou document justificativ cerut în cadrul restricţiilor antiepidemice pentru a putea călători în străinătate sau care invocă motive false pentru a ieşi din ţară, a anunţat vineri Ministerul britanic al Transporturilor, potrivit agenţiei EFE, scrie Agerpres.

Ca măsură de prevenire a importării de noi cazuri de COVID-19 şi a aducerii în ţară a unor noi variante ale coronavirusului de către persoanele care pleacă în afara ţării şi apoi se întorc, guvernul condus de Boris Johnson a decis interzicerea călătoriilor internaţionale neesenţiale până cel mai devreme pe 17 mai.

Singurele motive acceptate pentru a călători în afara ţării sunt cele profesionale, medicale, educaţionale, voluntariatul sau funeraliile.

De asemenea, persoanele care sosesc în Marea Britanie trebuie să rămână în carantină în hoteluri şi să efectueze cel puţin trei teste de COVID-19 înainte şi după sosire.

Sursa: g4media.ro


Reader's opinions

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *