Live

Pe frecventa inimii tale..

Current track

Title

Artist

Current show

Current show

Background

România își ține mereu promisiunile! România este prima țară UE care donează vaccinuri Republicii Moldova

Written by on February 28, 2021

România își ține mereu promisiunile în beneficiul direct al cetățenilor Republicii Moldova, a comentat, sâmbătă, pe Twitter, ministrul de externe Bogdan Aurescu, după ce primele dozele de vaccin anti-COVID de care beneficiază Republica Moldova au fost trimise de București și au ajuns, sâmbătă după-amiază, la Chişinău.

„Tocmai au ajuns azi în Republica Moldova primele 21.600 de doze de vaccin din cele 200.000 promise în decembrie 2020 de preşedintele României, domnul Klaus Iohannis. E primul vaccin contra COVID-19 ce ajunge în Republica Moldova! România își ține mereu promisiunile, în beneficiaul direct al cetățenilor Republicii Moldova”, a scris Bogdan Aurescu pe contul de Twitter.
Şi preşedintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a postat sâmbătă după-amiază, pe pagina sa de Facebook, fotografii de la sosirea avionului care a transportat dozele de vaccin la Chişinău. „Mulțumim România! Mulţumim, Uniunea Europeană!”, a scris Maia Sandu.

Ea a precizat că lotul primit sâmbătă de vaccinuri AstraZeneca va fi utilizat pentru imunizarea „tuturor medicilor, angajaţilor din sistemul medical şi lucrătorilor implicaţi în prima linie de luptă cu pandemia”, vaccinarea urmând să înceapă în zilele următoare.

„Suntem foarte recunoscători României, autorităților de la București pentru acest vaccin. Așteptăm în continuare să vină și celelalte doze. Dar această primă tranșă este foarte importantă pentru noi pentru că merge în primul rând pentru personalul medical din prima linie. Și acest vaccin va salva viața unor oameni. Foarte încurajatoare, pentru mine, această donație și sper ca în curând să putem să aducem vaccin pentru cât mai mulți oameni și să putem să revenim la normalitate într-un termen cât mai restrâns”, a spus președinta Maia Sandu, prezentă pe aeroport în momentul în care a sosit lotul de vaccinuri din România.

România este prima țară UE care donează vaccinuri Republicii Moldova. Sunt, de altfel, primele vaccinuri anti-COVID la care are acces Republica Moldova.

Liderul socialiștilor din Republica Moldova, fostul președinte Igor Dodon, anunțase că livrarea vaccinului rusesc Sputnik V va începe „foarte curând”, deși Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale de la Chișinău nu a anunțat un acord în acest sens, menționează agora.md.

Sursa: Digi24


Reader's opinions

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *