Live

Pe frecventa inimii tale..

Current track

Title

Artist

Current show

Current show

Background

Tensiunii post-Brexit: „Acest protocol, în loc să aducă pace şi armonie, face exact contrariul”

Written by on January 31, 2021

Premierul nord-irlandez, Arlene Foster, cere înlocuirea acordului asupra Irlandei de Nord încheiat în cadrul Brexitului. Ea consideră acordul „inaplicabil”, după divergențele cu Uniunea Europeană privind exportul de vaccinuri împotriva coronavirusului, notează AFP, preluată de Agerpres.

„Protocolul este inaplicabil şi trebuie înlocuit, pentru că altfel vor exista adevărate dificultăţi aici, în Irlanda de Nord”, a declarat Arlene Foster, lider al partidului unionist DUP.

UE a provocat nemulţumirea autorităţilor britanice şi irlandeze, hotărând vineri, înainte de a da înapoi, să includă provincia britanică Irlanda de Nord, care se bucură de un regim special după Brexit, în mecanismul de control al exporturilor de vaccinuri împotriva COVID-19 în afara teritoriului său.

Vizând să facă faţă întârzierilor în livrările companiei AstraZeneca, această decizie i-ar fi permis o derogare excepţională, pentru vaccinuri, de la protocolul menit să evite revenirea la o frontieră şi controale vamale între Irlanda de Nord şi Irlanda, membră a UE, pentru a păstra pacea pe insulă.

Într-o discuţie telefonică vineri seară cu preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, premierul britanic, Boris Johnson, şi-a exprimat „profunda îngrijorare” legată de intenţiile UE.

Uniunea Europeană a revenit asupra deciziei sale, pe care Arlene Foster o descrisese drept un „act ostil incredibil”.

Lidera nord-irlandeză i-a cerut lui Boris Johnson să suspende aplicarea protocolului care, în opinia sa, provoacă perturbări în schimburile comerciale dintre Irlanda de Nord şi Marea Britanie.

„Există multă frământare şi tensiuni în rândul oamenilor de aici, din Irlanda de Nord. Astfel că, acest protocol, în loc să aducă pace şi armonie în Irlanda de Nord, face exact contrariul”, a spus ea, îndemnându-l pe premierul britanic să „acţioneze foarte repede”.

În baza dispoziţiilor speciale care aliniază Irlanda de Nord la UE după ieşirea Regatului Unit din uniunea vamală şi piaţa unică europeană la 1 ianuarie, sunt organizate controale asupra mărfurilor care sosesc în provincie din Marea Britanie, iar verificările pentru intrarea în UE se desfăşoară în acel moment.

Într-un interviu acordat sâmbătă publicaţiei The Times, fostul negociator al UE pentru Brexit, Michel Barnier, le-a cerut Londrei şi Bruxellesului să „păstreze spiritul de cooperare” dintre ele.

Sursa: Digi24


Reader's opinions

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *