Live

Pe frecventa inimii tale..

Current track

Title

Artist

Current show

Current show

Background

Învățământul online prelungit până pe 8 februarie în România

Written by on January 6, 2021

Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a declarat că în ședința de Guvern de miercuri va exista o ordonanță prin care învățământul online va fi prelungit doar până pe 8 februarie, nu până la finalul anului școlar. Acesta spune că intenția este să redeschidă școlile, astfel încât semestrul al doilea să aibă loc în bănci. 

„Vom avea o ordonanță de urgență prin care putem să continuăm învățământul online. Așa cum am început semestrul întâi, cu siguranță îl vom termina, online. Speranța și dorința noastră este să organizăm semestrul doi într-o manieră clasică, dar el trebuie finalizat. Ca să poată să fie finalizate e nevoie de o schimbare la legea 55, care dădea dreptul ministrului Educației să decidă trecerea în online până la 31 decembrie 2020. Am fost pus în fața unei situații: <Dacă inițiem ordonanță de urgență pentru învățământul online, haideți să inițiem până în septembrie 2021>. Am refuzat acest lucru și am spus <Nu>. Îl inițiem până în data de 8 februarie. Deci cu bună știință mi-am am redus dreptul de a decide peste data de 8 februarie învățământului online”, a spus Sorin Cîmpeanu, într-o declarație la Antena 3, afirmând că prin acest fapt arată clar că își dorește deschiderea școlilor, notează Mediafax.

Întrebat dacă ia în calcul renunțarea la examenul național pentru clasa a opta, ministrul Educației a spus că examenele se vor da ca și până acum.

„Nu am anunțat până acum și avem deja mai puțin de 6 luni până la organizarea examenului de Evaluare Națională. Examenele naționale trebuie să se deruleze. S-au derulat și în 2020. Ne dorim să se deruleze în maniera pe care acum o cunosc elevii. Dacă vor fi necesare schimbări vă asigur că aceste schimbări vor fi făcute în interesul elevului”, a mai spus Cîmpeanu.

Sursa: Digi24


Reader's opinions

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *