Live

Pe frecventa inimii tale..

Current track

Title

Artist

Current show

Current show

Background

Republica Moldova: Curtea Constituțională a suspendat legea prin care SIS ar trece în subordinea Parlamentului

Written by on December 7, 2020

Curtea Constituțională a Republicii Moldova a suspendat luni aplicarea prevederilor legii prin care Serviciul de Informații și Securitate (SIS) este trecut din subordinea președintelui în cea a Parlamentului, până la soluționarea de fond a cauzei, informează agora.md.

Decizia vine după ce deputatul Sergiu Litvinenco, din partidul președintelui ales, Maia Sandu, a depus o sesizare și a cerut să fie suspendate efectele legii până când instanța se va exprima în legătură cu acest subiect.

Președintele ales Maia Sandu anunțase că  va contesta la Curtea Constituțională demersul de săptămâna trecută din Parlamentul de la Chișinău prin care o majoritate fidelă actualului președinte socialist Igor Dodon a adoptat grăbit o serie de legi, printre care cea referitoare la SIS, prin care practic funcția prezidențială este privată de unele prerorgative. Aceste acțiuni ale parlamentarilor socialiști și ale aliaților lor au stârnit indignare și proteste ale populației. 

„Soluția suspendării este necesară pentru a evita prejudiciile şi consecinţele negative iminente pentru ordinea constituţională. În cazul în care acțiunea Legii contestate nu va fi suspendată, aceasta ar putea fi pusă în aplicare și ar putea produce efecte, de exemplu, asupra desemnării conducerii Serviciului de Informații și Securitate. Curtea consideră că suspendarea Legii contestate are mai multe beneficii sub aspect constituţional în raport cu soluția nesuspendării ei”, se arată în decizia emisă luni de Curtea Constituțională de la Chișinău.

Luni, deputați ai Platformei Demnitate și Adevăr au depus mai multe sesizări la Curtea Constituțională pe marginea legilor adoptate de Parlament în ședința din 3 decembrie 2020. Acestea se referă la activitatea Serviciul de Informații și Securitate, Stadionul Republican și modificarea componenței Biroului permanent al Parlamentului. 

|CARAMAN FM își asumă responsabilitatea în a aduce comunității românești din Marea Britanie, informații veridice, de ultimă oră și din surse sigure de încredere.|


Reader's opinions

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *