Marea Britanie: Iată cum arată planul de vaccinare anti-Covid de la 1 decembrie
Written by Deniz on November 11, 2020
Sistemul britanic de sănătate se pregătește de vaccinarea în masă împotriva coronavirusului de la 1 decembrie. Planul este conceput astfel încât să fie administrate cel puțin un milion de doze de vaccin pe săptămână, scrie The Telegraph, citat de Digi24.
Circa 1.500 de cabinete medicale și centre de vaccinare de tip drive-through vor fi deschise zilnic de la 8.00 la 20.00, fiecare dintre acestea urmând să administreze cel puțin 1.000 de doze pe săptămână. În această operațiune vor fi implicați inclusiv studenți la medicină și medici pensionați, arată oficialii britanici, potrivit The Telegraph.
Ministrul Sănătății, Matt Hancock, a declarat că autoritățile britanice vor decide asupra siguranței vaccinului în decurs de “câteva zile” după ce acesta va primi licența. Există speranțe că rezultatele testelor vaccinului AstraZeneca vor veni săptămâna viitoare.
Consilierul guvernamental Sir John Bell se declară optimist că până la sfârșitul anului vor fi disponibile două sau trei vaccinuri.
|CARAMAN FM își asumă responsabilitatea în a aduce comunității românești din Marea Britanie, informații veridice, de ultimă oră și din surse sigure de încredere.|