Live

Pe frecventa inimii tale..

Current track

Title

Artist

Current show

Current show

Background

Prețul pâinii riscă să fie afectat. Producția de grâu a scăzut cu 40%

Written by on August 5, 2020

Pe lângă pandemie, România are de suferit și din cauza secetei. În unele cazuri, recoltele au scăzut la jumătate comparativ cu anii trecuți, potrivit datelor Ministerului Agriculturii. Ministrul Adrian Oros a apreciat că nu se așteaptă însă la o creștere a prețului pâinii.

În cazul grâului, lipsa apei din sol a făcut ca fermierii să recolteze 5,5 milioane de tone, cu 4,8 milioane de tone mai puțin decât în 2019.

Cele mai accentuate scăderi de producţie sunt în Dobrogea deoarece această zonă a fost cea mai afectată.

La grâu, pentru că este suprafaţa cea mai mare – peste 80% din suprafaţa însămânţată în toamnă a fost cu grâu – s-a recoltat până acum 89% din suprafaţă, producţia medie este de 2,9 tone pe hectar faţă de 4,8 tone în 2019, când regimul precipitaţiilor a fost unul normal.

Foto: publika.md

Deci s-a diminuat cu 40% producţia medie la grâu. Dacă anul trecut au fost recoltate aproximativ 9,4 milioane tone, anul acesta estimarea este de 5,5 – 5,6 milioane tone”, a menţionat Adrian Oros în cadrul unei conferinţe de presă, citat de Digi24.

Ministrul Agriculturii a precizat că, la secară, producţia medie a fost de asemenea diminuată, fiind de circa 2,5 tone pe hectar faţă de 3,2 tone în 2019.

“La orz, producţia medie este de circa 2,6 tone pe hectar faţă de 5 tone pe hectar în anul trecut, deci o scădere cu aproximativ 47%.

La rapiţă, dacă producţia medie anul trecut a fost de 2, 3 tone pe hectar, anul acesta este de 1,9 tone pe hectar. Şi aici s-a înregistrat o scădere semnificativă, din cauza secetei extreme care s-a instalat în toamna anului trecut, iar în acest an deşi în ultima perioadă au fost precipitaţii chiar din abundenţă, în anumite zone ale ţării şi mai ales în Dobrogea, în sudul Moldovei, sunt încă zone care sunt puternic afectate de secetă”, a mai spus Oros.

“Consumul uman în România – îmi spun cei de la Patronatul Morăritului şi Panificaţiei – este de 2,2 milioane de tone (de grâu, n.r.) Noi, anul acesta, vom face undeva între 5,4 şi 5,6 milioane tone, deci va fi suficient pentru consumul intern.

După ştiinţa mea, din ce am primit şi eu informaţii, în afară de bazinul Mării Negre care a fost afectat de secetă, în lume, în Statele Unite, America de Sud şi peste tot unde sunt mari producători, producţiile au fost record anul acesta. Doar această zonă a fost afectată.

După cum am citit şi mi-au spus specialiştii întotdeauna preţul pâinii, preţul grâului, este dat de tot ceea ce înseamnă producţia la nivel mondial. Aşa că speranţa mea este că nu vom înregistra creşteri ale preţului pâinii pentru că este suficient grâu atât în ţară pentru consumul intern cât şi la nivel mondial”, a menţionat Oros, citat de Agerpres.

|CARAMAN FM își asumă responsabilitatea în a aduce comunității românești din Marea Britanie, informații veridice, de ultimă oră și din surse sigure de încredere.|


Reader's opinions

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *



Abonează-te pentru ultimile știri și noutăți importante!

Felicitari! Te-ai abonat cu succes!

A fost o eroare. Te rog mai incearcă o dată.

CARAMAN FM will use the information you provide on this form to be in touch with you and to provide updates and marketing.