Live

Pe frecventa inimii tale..

Current track

Title

Artist

Current show

Current show

Background

Litiul din apa de la robinet influențează rata sinuciderilor

Written by on August 5, 2020

Litiul care apare în mod natural în apa potabilă de la robinet ar putea avea un efect împotriva sinuciderilor, potrivit unui nou studiu.

Studiul a adunat cercetări din întreaga lume și a descoperit că zonele geografice cu niveluri sau concentrații ridicate de litiu în apa potabilă de la robinet este asociată cu o rată a sinuciderilor mai scăzută.

„Este promițător faptul că nivelurile mari de litiu din apa potabilă ar putea produce un efect împotriva sinuciderilor și poate avea potențialul de a îmbunătăți sănătatea mintală a comunității. Prevalența afecțiunilor mintale și ratele naționale de sinucidere sunt în creștere în multe țări. La nivel mondial, peste 800.000 de oameni mor prin sinucidere în fiecare an, iar sinuciderea este cauza principală de deces în rândul persoanelor cu vârste cuprinse în 15 și 24 de ani”, a spus Anjum Memon, autorul principal al studiului, citat de descopera.ro

„În aceste vremuri fără precedent, dominate de pandemia de COVID-19, accesarea modalităților de îmbunătățire a sănătății mintale și a de a reduce anxietatea, depresia  și sinuciderea este foarte importantă”, a mai adăugat Memon.

Litiu, deseori numit și „ionul magic”, este folosit cu eficiență la scară largă drept medicament pentru tratarea și prevenirea episoadelor maniaco-depresive, stabilizarea stării și reducerea riscului de sinucidere în cazul oamenilor cu tulburări de comportament. Proprietățile anti-agresive ale litiului pot ajuta în reducerea impulsivității, agresivității, comportamentului violent și criminal, precum și abuzul cronic de substanțe.

Litiul este un element care apare în mod natural și este găsit în cantități variate de legume, cereale, condimente și apa potabilă. Elementul este prezent în aproape toate rocile și este mobilizat de condițiile meteorologice în sol, astfel ajungând în sursele publice de apă, scrie MedicalXpress.

Studiile recente au asociat litiul și cu o incidență redusă a bolii Alzheimer și alte demențe. Rezultatele cercetărilor cresc potențialul pentru folosirea sa în prevenirea riscului apariției demenței.


Reader's opinions

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *



Abonează-te pentru ultimile știri și noutăți importante!

Felicitari! Te-ai abonat cu succes!

A fost o eroare. Te rog mai incearcă o dată.

CARAMAN FM will use the information you provide on this form to be in touch with you and to provide updates and marketing.