Live

Pe frecventa inimii tale..

Current track

Title

Artist

Current show

Current show

Background

O treime dintre copiii lumii sunt intoxicați cu plumb. Acesta le afectează creierul în plin proces de dezvoltare, cauzându-le sechele neurologice și cognitive

Written by on July 30, 2020

Aproape o treime dintre copiii lumii sunt intoxicați cu plumb. Circa 800 de milioane de copii înregistrează o concentrație a plumbului în sânge de minim 5 micrograme pe decilitru (µg/dL), acesta fiind și nivelul în cazul căruia trebuie intervenit, potrivit unui raport lansat de UNICEF și Pure Earth.

„Cauzând inițial puține simptome, plumbul acționează silențios, periclitând sănătatea și dezvoltarea copiilor și putând avea consecințe fatale. Știind cât de răspândită este poluarea cu plumb și înțelegând acțiunea distructivă a acesteia asupra vieții oamenilor și a comunităților, ar trebui întreprinse acțiuni urgente pentru a proteja permanent copiii”, a declarat Henrietta Fore, directorul executiv al UNICEF, citat de Digi 24.

Raportul, „ The Toxic Truth: Children’s exposure to lead pollution undermines a generation of potential” (Adevărul toxic: Expunerea copiilor la poluarea cu plumb subminează potențialul unei generații întregi), precizează faptul că plumbul este o neurotoxină puternică ce provoacă copiilor daune cerebrale ireversibile. Acesta este deosebit de distructiv în cazul bebelușilor și al copiilor sub cinci ani, deoarece le afectează creierul în plin proces de dezvoltare, cauzându-le sechele neurologice, cognitive și fizice pe viață.

Copiii mai mari se confruntă cu consecințe grave, inclusiv cu un risc crescut de afectare renală și de dezvoltare a unor boli cardiovasculare mai târziu în viață, menționează raportul.

Raportul remarcă faptul că reciclarea acumulatorilor cu plumb prin metode informale și neconforme standardelor constituie una dintre principalele cauze ale intoxicației cu plumb în rândul copiilor din țările cu venituri mici și medii, în care numărul de autovehicule a crescut de trei ori din anul 2000.

Creșterea numărului proprietarilor de autoturisme, asociată cu absența reglementărilor și a infrastructurii necesare reciclării bateriilor auto, a condus la reciclarea în condiții nesigure a aproximativ 50% dintre acumulatorii cu plumb în cadrul economiei informale.

Alte surse de expunere a copiilor la plumb sunt: plumbul din apă cauzat de utilizarea țevilor din plumb; plumbul rezultat în urma activităților industriale, precum mineritul și reciclarea bateriilor; vopsele și pigmenți pe bază de plumb; benzina cu plumb, al cărei consum a scăzut considerabil în ultimele decenii, dar care a reprezentat, istoric, o importantă sursă; sudarea cu plumb a conservelor; plumbul din condimente, cosmetice, medicamentele ayurvedice, jucării și alte produse de consum.

„Vestea bună este că plumbul poate fi reciclat în siguranță, fără a-i expune pe muncitori, pe copiii acestora și comunitățile din apropiere. Zonele contaminate cu plumb pot fi reabilitate și restaurate”, a afirmat Richard Fuller, președintele Pure Earth. „Oamenii pot fi educați cu privire la pericolele prezentate de plumb și pot fi ajutați să se protejeze pe ei înșiși și pe copiii lor. Randamentul investiției este unul enorm: o sănătate mai bună, o productivitate sporită, un coeficient de inteligență mai ridicat, reducerea violenței și un viitor mai strălucit pentru milioane de copii de pe planetă”.

|CARAMAN FM își asumă responsabilitatea în a aduce comunității românești din Marea Britanie, informații veridice, de ultimă oră și din surse sigure de încredere.|


Reader's opinions

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *