Live

Pe frecventa inimii tale..

Current track

Title

Artist

Current show

Current show

Background

PE a adoptat o rezoluție pentru protejarea muncitorilor sezonieri: UE trebuie să asigure locuințe de calitate, decuplate de remunerație

Written by on June 20, 2020

Parlamentul European a adoptat, vineri, o rezoluție prin care cere Comisiei Europene să evalueze situația generală a ocupării forței de muncă și a condițiilor de sănătate și de siguranță ale lucrătorilor transfrontalieri și sezonieri. Eurodeputații vor ca statele membre UE să consolideze capacitatea inspecțiilor muncii și să asigure locuințe de calitate, care ar trebui decuplate de la remunerația lucrătorilor.

Într-un comunicat de presă, potrivit Digi 24, Parlamentul European notează “criza COVID-19 a adus la lumină și a agravat dumpingul social și precaritatea situației multor lucrători transfrontalieri și sezonieri din sectorul agroalimentar, al construcțiilor și al asistenței medicale din UE”.

Foto: g4media.ro

Prin rezoluția adoptată vineri, Parlamentul îndeamnă Comisia Europeană “să evalueze situația generală a ocupării forței de muncă și condițiile de sănătate și de siguranță ale lucrătorilor transfrontalieri și sezonieri, inclusiv rolul agențiilor de muncă temporară, al agențiilor de recrutare, al altor intermediari și al subcontractanților, pentru a identifica lacunele de protecție și eventuala necesitate de a revizui cadrul legislativ existent”.

„Textul solicită, de asemenea, un acord rapid și echilibrat privind coordonarea sistemelor de securitate socială, care este necesară pentru combaterea fraudei sociale și încălcării drepturilor sociale ale lucrătorilor mobili”, potrivit sursei citate.

Măsuri urgente necesare pentru a proteja lucrătorii sezonieri și transfrontalieri

Eurodeputații solicită Executivului european „să prezinte noi orientări specifice pentru lucrătorii transfrontalieri și sezonieri în contextul COVID-19, să propună soluții pe termen lung pentru a face față practicilor abuzive de subcontractare și să se asigure în mod prioritar că Autoritatea Europeană a Muncii (ELA) devine pe deplin operațională”.

Foto: agora.md

Statele membre trebuie să consolideze capacitatea inspecțiilor muncii și să asigure locuințe de calitate, care ar trebui decuplate de la remunerația lor, afirmă textul.

Comisia Europeană urmează să prezinte în scurt timp orientări pentru protejarea lucrătorilor transfrontalieri și sezonieri.

În 2018, cel mai mare număr de lucrători transfrontalieri a plecat din Polonia pentru a lucra în Germania (125.000 de persoane, dintre care multe lucrează în construcții), din Franța în Luxemburg (88.000), din Germania în Luxemburg (52.000), din Slovacia în Austria (48.000, majoritatea fiind femei care lucrează în sectorul asistenței medicale) și din Franța în Belgia (46.000).

Aproximativ 800.000 până la un milion de lucrători sezonieri sunt angajați în fiecare an în UE, în principal în sectorul agroalimentar: 370.000 în Italia, 300.000 în Germania, 276.000 în Franța și 150.000 în Spania.

Lucrătorii sezonieri și cei transfrontalieri pot fi angajați în alt stat membru al UE pe baza dreptului lor la liberă circulație pe teritoriul UE. Legislația statelor membre gazdă se aplică în temeiul principiului tratamentului egal. Accesul la ajutorul de șomaj și protecția socială sunt reglementate prin coordonarea sistemelor de securitate socială, în prezent în curs de revizuire. 1,3 milioane de persoane din UE trăiesc într-un stat membru și lucrează în altul, potrivit comunicatului.

|CARAMAN FM își asumă responsabilitatea în a aduce comunității românești din Marea Britanie, informații veridice, de ultimă oră și din surse sigure de încredere.|


Reader's opinions

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *



Abonează-te pentru ultimile știri și noutăți importante!

Felicitari! Te-ai abonat cu succes!

A fost o eroare. Te rog mai incearcă o dată.

CARAMAN FM will use the information you provide on this form to be in touch with you and to provide updates and marketing.